Start excelent sau inspirație de moment pentru „squadra azzura”: Italia – Elveția

În penultima zi a primei săptămâni din cea de-a 16-a ediție a Campionatului European, Italia se va confrunta cu Elveția, iar meciul va avea loc pe Stadionul Olimpico din Roma. Partida este programată pentru 16 iunie, urmând să înceapă la ora 22:00.

Grupa A

Italia a început mai mult decât convingător, cu un scor clar de 3-0 în fața rivalilor din Turcia. „Squadra Azzurri” a preluat conducerea la începutul reprizei a doua – ce-i drept, cu autogol -, dar până la sfârșitul meciului echipa „albastră” și-a păstrat calmul, reușind să mai marcheze alte 2 goluri în poarta turcilor. Astfel, Italia a început exact cum și-a dorit, iar în următorul meci, care se va disputa pe Stadionul Olimpico, se va simți din nou ca acasă. Detaliul interesant din acest meci este că autogolul marcat de Turcia este primul caz din istoria competiției în care golul de debut din meciul de deschidere este un autogol.

Elvețienii au început fără succes după ce au preluat conducerea în rezultatul împotriva Țării Galilor, dar în cele din urmă au permis egalarea și chiar au avut ocazia să înscrie un gol câștigător la finalul meciului, care a fost anulat. Astfel, după ce a jucat o rundă completă în grupa A, Nati se află pe locul doi, la 2 puncte în spatele Italiei și egal cu locul trei în Țara Galilor.

În ce formă se află echipele

Dacă nu luăm în calcul primul meci jucat de cele două echipe în Grupa A, putem spune că ambele au în spate o serie de victorii importante. Italia are 27 de jocuri fără înfrângere, în care a înregistrat doar 5 egaluri, iar rivalii din Elveția au 6 victorii consecutive și un total de 7 jocuri consecutive fără înfrângere.

Cotele caselor de pariuri

După jocul impunător și victoria clară obținută cu Turcia, Italia este considerată favorită absolută și în confruntarea cu Elveția. Roberto Mancini pare să opteze pentru o straegie de joc care implică mai multă posesie și pressing serios, sperând că tactica va funcționa pe termen lung.

Cota aferentă unei victorii a Italiei este de @ 1,60. Egalitatea are o cotă de @ 3,75, în timp ce victoria pentru Elveția se situează la @ 6,00.

Pronostic

După un început fabulos și un prim gol norocos în contul Italiei, e foarte posibil ca al doilea meci să nu aducă un număr mare de înscrieri. Vă sugerăm să profitați de cotele propuse de casele de pariuri pentru mai puțin de 2,5 goluri – @ 1,70.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *