Franța, campioana mondială, își continuă seria de meciuri, cu speranța ultimă ca, după câștigarea titlului mondial, să poată continua pe aceeași linie și să cucerească Campionatul European din 2020. În faza optimilor de finală, Cocoșii au o sarcină semnificativ mai ușoară decât majoritatea celorlalte favorite, înfruntând de această dată Elveția. Partida va avea loc pe Arena Națională din București, iar ora de start este 22:00.
Optimile de finală
Analizând echipele calificate în optimile de finală ale turneului, nu putem să nu observăm că fluxul în care se află Franța este mult mai puternic decât cel opus. În jumătatea Cocoșilor se regăsesc echipe precum Belgia, Portugalia, Italia și Spania, și este de așteptat ca aici să se decidă câștigătoarea ediției din acest an, deoarece înfruntările pe care le va avea de trecut fiecare dintre aceste echipe vor fi cu adevărat serioase. În cazul meciului discutat acum, cea care se califică în faza următoare va juca împotriva învingătoarei din partida Croația-Spania.
În ce formă se află echipele
Franța parcurge o serie lungă fără înfrângere, dar echipa a început să dea semne de slăbiciune, terminând la egalitate în ultimele 2 meciuri, care nu au fost deloc de importanță scăzută. Cu toate acestea, cu o victorie în fața Germaniei (1-0) și două egaluri, cu Ungaria (1-1) și Portugalia (2-2), Cocoșii au reușit să se strecoare pe primul loc în grupă, ceea ce le-a adus în optimi o înfruntare cu a treia echipă din grupa A.
Elvețienii au trecut de faza grupelor mai ales datorită jocului slab arătat de Turcia, care le-a oferit trei puncte foarte importante. Ulterior, echipa din țara cantoanelor a mai reușit să adauge la aceste trei puncte și unul obținut după egalul 1-1 cu Țara Galilor.
Cotele caselor de pariuri
Pe fondul unui joc mai slab arătat până acum de Franța și al unuia neconvingător din partea Elveției, Cocoșii au, totuși, o cotă ușor umflată pentru victorie – @1.55. Cu doar câteva zile înainte de meci, egalul este prevăzut cu o cotă care variază între @3.80 și @4.25, în timp ce o victorie a Elveției este cotată cu @7.00.
În ceea ce privește golurile, avantajul merge către un pariu pe sub 2,5 înscrieri în meci – @1.75. Reversul (peste 2,5 goluri) vine cu o cotă de @2.20.
Pronostic
Vă sugerăm să profitați de cota pentru peste 2,5 goluri înscrise – @2.20. După cum previzionăm, echipa Franței va încerca să își securizeze un avans important pentru următoarele câteva bătălii mai dificile.