Campionatul European de Fotbal 2021

În atmosfera caldă a verii, fanii fotbalului din România, dar și din întreaga lume, se vor putea bucura în fiecare zi de diferitele meciuri pe care le oferă Campionatul European de Fotbal. Din păcate, echipa autohtonă nu a reușit să se califice anul acesta, dar cu siguranță fiecare român are și o altă echipă pe care o susține și pentru care se va bucura atunci când va ridica trofeul, pe 11 iulie.

Ca urmare a pandemiei, Campionatul European din 2020 a fost reprogramat pentru 2021. A 16-a ediție a turneului este organizată de UEFA, iar anul acesta va avea loc în 11 orașe din 11 țări europene. Competiția a început pe 11 iunie, cu un meci de deschidere între echipa Turciei și cea a Italiei, însă numărul total de echipe care vor concura pentru titlu este de 24.

Actuala deținătoare a titlului de campioană europeană este echipa Portugaliei, care a câștigat cea de-a 15-a ediție a competiției după un meci împotriva Franței. Finala din acest an va avea loc pe 11 iulie, pe stadionul Wembley din Londra.

Stadioane și orașe gazdă

Cele 51 de meciuri ale Campionatului European din acest an se vor desfășura în 11 țări diferite. Finala turneului se va juca la Wembley, în Marea Britanie, iar celelalte 10 stadioane care vor găzdui meciurile din competiție sunt:

  • Johan Cruyff Arena – Amsterdam (Olanda);
  • Stadionul Olimpic Baku – Baku (Azerbaidjan);
  • Arena București – București (România);
  • Pushkash Arena – Budapesta (Ungaria);
  • Stadionul Parken – Glasgow (Scoția);
  • Wembley – Londra (Anglia);
  • „Football Arena Munich” – München (Germania);
  • Stadio Olimpico – Roma (Italia);
  • Stadionul Sankt Petersburg – Sankt Petersburg (Rusia);
  • La Cartouja – Sevilla (Spania).

Faza grupelor

Tragerea la sorți pentru faza grupelor a avut loc la sfârșitul anului 2019, la București, când toate echipele calificate erau deja cunoscute. Acestea au fost împărțite în grupe, după cum urmează:

Grupa A: Echipele din Turcia, Italia, Țara Galilor și Elveția. Meciul de deschidere este disputat de Turcia și Italia;

Grupa B: Danemarca, Finlanda, Belgia și Rusia;

Grupa C: Olanda, Ucraina, Austria și Macedonia de Nord;

Grupa D: Anglia, Croația, Scoția și Republica Cehă;

Grupa E: Spania, Suedia, Polonia și Slovacia;

Grupa F, supranumită și Grupa Morții: Ungaria, Portugalia – campioana ediției anterioare -, Franța – marea favorită – și Germania – cealaltă favorită la titlu în acest an.

Harta cu orașele în care vor avea loc meciurile din campionat

Formatul competiției

Campionatul urmează tiparul clasic, deja consacrat. Primele două clasate din fiecare grupă merg mai departe. Lor li se alătură apoi cele patru echipe care ocupă locul 3 în grupe. A patra clasată din fiecare grupă este eliminată automat din competiție.

Meciurile din faza eliminărilor directe sunt determinate în funcție de clasamentul echipelor din fiecare grupă. Numărul total de combinații posibile în acest sens este de 15.

Confruntările din optimile de finală au loc între primele clasate din fiecare grupă și echipele clasate pe locul al treilea. Echipele calificate de pe locul al doilea joacă unele împotriva celorlalte.

Difuzarea meciurilor în România

Euro2020 va fi transmis integral de televiziunile românești. Dacă până de curând meciurile Campionatului European erau difuzate de televiziunea națională, ediția de anul acesta va putea fi urmărită pe canalele ProTv și Sport.ro (redenumit în Pro X).

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *