Cine este deținătorul Superbet?

Superbet, unul dintre cei mai mari operatori de pariuri sportive din țara noastră, a împlinit în anul 2018 zece ani de când activează pe piața românească.

Dacă ai ajuns aici, probabil te întrebi cine deține casa de pariuri Superbet. Compania a fost fondată în anul 2008, în București, de către sârbul Sacha Dragic, care conduce operațiunile grupului și în acest moment, la 13 ani de la înființare. Alături de acesta s-au alăturat și alți acționari, printre care îi regăsim pe Augusta Dragic, Roland Haas și pe Juraj Koman.

Partea cea mai interesantă a întregii afaceri este faptul că este una dintre puținele companii bucureștene care și-au început activitatea după criza din 2008-2009 și au avut succes.

Oradea a fost orașul în care a fost deschisă prima agenție Superbet, în ianuarie 2009. Până la sfârșitul lunii respective, numărul agențiilor deschise a ajuns la 5. După primul an de activitate, regăsim pe teritoriul țării noastre 51 de agenții în 27 de orașe din 19 județe. Numărul agențiilor a crescut considerabil în primii ani ai deceniului trecut, ajungând ca în august 2017 să deschidă agenția stradală cu numărul 600. În acest moment, sunt aproximativ 1000 de agenții Superbet deschise pe teritoriul României.

Un pas important pe care conducătorii agenției l-au făcut a fost introducerea versiunii online a operatorului. În Februarie 2016, aceasta a fost lansată și are parte de update-uri constante în ceea ce privește stabilitatea platformei. De asemenea, aceștia au creat și o versiune mobilă pe care poți paria în siguranță.

Superbet este și va rămâne pentru mult timp una dintre cele mai bune case de pariuri din țara noastră, câștigând de-a lungul anilor numeroase premii și distincții.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *